Afară-i noapte neagră; vijelie…
Se tânguieşte vântul prin cotloane:
Adoarme-acum, ca un copil cu toane,
Acum porneşte iar, plin de mânie.
Eu stau la foc, trudit de insomnie,
Ascult cum bate ploaia în obloane;
Visez… şi-n vis mă cheamă dragi icoane
Din ţara Doinei, dulcea Românie!
Văd copilaşi pe uliţele ninse
Umblând cu steaua şi cu Moş-Ajunul
Şi-aud departe-un cor de glasuri stinse…
Aş vrea s-alerg spre ei, să-i strâng în braţe,
Să-i dăruiesc… dar nu mai e nici unul…
Şi-o lacrimă mi-alunecă pe faţă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu